Marti, 04 Decembrie 2012 18:59

Intai degustam, apoi alegem vinul potrivit

Scris de  Corcova

La Targul de Sfantul Andrei si de Sfantul Nicolae, care a avut loc intre 29 noiembrie si 2 decembrie, la Sala Palatului din Bucuresti, iubitorii licorii magice au avut ocazia sa se intalneasca din nou cu vinurile noastre. La standul magazinului online Dacic Cool au fost organizate degustari ale delicioaselor vinuri Corcova, iar cei care le-au onorat nu au regretat niciun moment ca le-au intalnit.

Atunci cand vrei sa alegi vinul potrivit pentru o masa festiva, trebuie sa stii ce optiuni ai pe piata. Desigur, conteaza si gusturile invitatilor, dar, mai ales daca e vorba de mai multe persoane, e greu sa faci pe plac tuturor, astfel ca e mai simplu sa mizezi pe elementul surpriza. Practic, este propunerea ta pentru masa pe care o organizezi, este cadoul tau... gustativ care va insoti preparatele culinare.
Foarte important este meniul, desigur. Potrivirea vinului cu mancarurile, asa-numitul pairing, este esentiala.
Un meniu care include vita, cu sau fara sosuri, ne da o libertate mai mare. Trebuie sa alegem in orice caz un vin corpolent, cu gust puternic, care sa echilibreze gustul carnii de vita. Variantele sunt Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah si Bordeaux rosu.
Mancarurile simple din carne de porc se potrivesc bine cu Sauvignon Blanc, Chardonnay (variante mai simple, nu foarte aromate), Beaujolais sau cu un vin rosu de pe Valea Loarei.
Mielul rezoneaza la fix cu Cabernet Sauvignon. Puiul prajit sau gatit la cuptor merge cu Cabernet Blanc, Chardonnay si chiar cu Burgund alb, curcanul gatit nepretentios merge cu Chardonnay, Burgund alb sau cu Pinot Noir, iar rata si pasarea de vanat merg bine cu un Pinot Noir aromat, dar nu foarte corpolent.
In cazul pestelui, lucrurile sunt destul de complexe. Tonul sau alt peste servit in sos gras merge cu Chardonnay, iar daca e vorba de sos de lamaie, se potriveste cu Sauvignon Blanc. Exceptia este somonul, care are un gust mult mai distinct, mai bogat, mai pronuntat, fapt care il califica pentru a face pereche cu un Pinot Noir sau cu un Pinot Gris. Caviarul se potriveste doar cu sampanie sau cu un vin spumos sec, iar fructele de mare, in functie de cat de pronuntat e gustul lor, cu Sauvignon Blanc, Chardonnay sau sampanie.
In cazul pastelor, nu vom da gres cu un Sauvignon Blanc. Legumele cer un contrast, astfel ca vom alege un Chardonnay, iar mancarurile din ciuperci sau din cartofi se vor insoti cu un Pinot Noir. Rosiile, care sunt acide, cer aciditate, astfel ca vor primi un Sauvignon Blanc.
Branza tare, cu gust intens, merge cu un vin care are multi tanini, cum este Cabernet Sauvignon. Branza mai fina, cum este Brie sau branza de capra, merge in schimb cu un vin nu foarte corpolent, de genul Chardonnay, Pinot Gris sau Sauvignon Blanc.
Mancarurile asiatice, indiene si chinezesti, care sunt foarte condimentate, sunt mai greu de potrivit cu vinurile. Riesling si Gewurtztraminer sunt doua vinuri care, datorita zaharurilor pe care le contin, atenueaza din forta mirodeniilor si condimentelor. Mancarea japoneza, care nu e la fel de condimentata si are gusturi mai bine definite, merge bine cu Chardonnay si Sauvignon Blanc.
Desigur, la fel ca in cazul mancarurilor, si la vinuri tinem cont de anotimp. Cum sarbatorile sfarsitului de an sunt iarna, putem pune pe masa vinuri rosii, mai corpolente, cu mai multi tanini, la fel cum punem pe masa si mancaruri mai grele.
Si inca ceva: de multe ori spunem ca vinul se bea la temperatura camerei. Or, iarna, in casele noastre este foarte cald, prin urmare nu avem un reper corect. In general, vinurile albe se beau la 7-10 grade Celsius, cele rosii la 10-18 grade, rose-urile la 10-13 grade, iar vinurile spumante la 6-11 grade.
Daca doriti sa faceti un cadou deosebit cuiva drag sau sa puneti pe masa de sarbatori un vin special, alegeti vinurile de Corcova! Cu siguranta va veti uimi invitatii. Iar daca de sarbatori sunteti in familie, merita sa degustati in liniste si calm un vin de calitate, traditional romanesc.

Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Evenimente Intai degustam, apoi alegem vinul potrivit