Duminica, 03 Iunie 2012 22:04

Corcova, punte peste timp

Scris de  Corcova

La inceputul secolului XX, in perioada in care relatiile dintre Franta si Romania infloreau, vinurile Corcova delectau elita romaneasca a vremii si cucereau saloanele selecte din atat de pretentiosul Paris. Despre vinurile Corcova putem spune ca si-au adus partea lor de contributie la intarirea legaturilor culturale si afective dintre Romania si Franta. Se stie ca erau trimise la Paris cu faimosul Orient Express si ca sunt evocate in scrisorile pline de sensibilitate ale lui Marcel Proust.


De curand insa, am mai primit o dovada, neasteptata, a renumelui castigat de Corcova in Franta, din partea unui colectionar pasionat, domnul Constantin Prisecaru. Este vorba despre o ilustrata editata in 1910, in Franta, cu o imagine de la Corcova. Interesant este ca aceasta carte postala a fost pusa in circulatie intr-o epoca in care, in general, Romania era evocata in ilustratele tiparite de editurile franceze prin familia regala, porturile populare sau viata la tara. Cazurile de ilustrate topografice sunt mult mai rare. Cartea postala a fost pusa in vanzare atat in Franta, cat si in Romania, si a fost trimisa in septembrie 1910, de la Strehaia la Paris, fiind taxata cu un timbru de 10 bani, purtand efigia Regelui Carol I. Un document de o valoare inestimabila, marturie a legaturilor dintre Corcova si Franta.

Scrie un comentariu


Codul de securitate
Actualizeaza imaginea

sus
Te afli aici: Evenimente Corcova, punte peste timp